Toata lumea se chinuie sa afle unde a fost trimis, la ce liceu va invata sau toata lumea se chinuie sa se dea mare cu locul unde a fost trimis. Eu nu fac asta. Nu ma intereseaza unde m-a trimis un ‘drac gol’, poate pentru ca edu nu merge si pentru mine.

M-a tradat. Si eu sunt proasta ca sufar in urma tradarii. A renuntat la pastilele de filozofie si nu stiu cat este adevarat, dar de pe margine pare doar o simpla umbra materialista, poate ca asa sunt si eu. Imi vine sa plang gandindu-ma la asta. Nu mai sunt in lista de prieteni pe hi5, but I give a shit about that list. Am pierdut un prieten, dar am castigat o alta umbra.

Stiam ca asa se va intampla intr-o zi. Si e doar vina mea pentru ca am abandonat-o, am uitat, cu finalul anului si cu teze sa mai vorbim si cred ca asta a fost greseala. Incerc sa ma fortez, sa ma conving, ca nu sunt eu singura vinovata. Dar nu prea-mi iese. Ma simt tradata si abandonata. Ca si cum universul se sfarseste deasupra capului meu.

Scutiti-ma de regrete si de mila, nu am nevoie de asa ceva. Imi caut coltul de lume, locul unde sa fiu doar cu ceea ce eu accept si iubesc, tot timpul l-am cautat. Cred ca este singura constanta a vietii mele: cautarea. Nu pictorul, caci si el m-a abandonat, nu ei, pentru ca m-am indoit de relatiile lor pentru o vreme, ci cautarea coltului meu de lume.

As vrea sa nu ma mai simt prost. Mi-e teama ca daca ma duc la o plimbare, o sa ma calce o masina, caci multe au atentat la viata mea cu ajutorul meu. . . God, are you there? It’s me, your stupid daughter. Si m-am indoit si de tine. M-am indoit de toti.

Si chestia care se intampla cu f-f ma face sa ma simt dezarmata. Ca si cum m-as duce in fata plutonului de executie. In mine, mecanismul plansului asteapta sa fie declansat. Inca o atingere, inca o apasare pe buton si se va intampla – voi izbucni intr-o criza de plans isterica .

Maybe I need a break.

Mai vreau un Batman clonat, mai vreau muschi desenati in zapada cu unghia, mai vreau un Joker prea energic pentru propriul bine si un Peter Parker ne-invitat.

Am mai gasit o cireasa grasa.

In timp ce eu incerc sa ma mentin glorioasa, de fapt doar dreapta, in fata aberatiilor unora, in interior totul incepe sa se sparga incet si fara durere prea mare, in moduri ciudate.

Mi-am redescoperit iubirea pentru vintage.

Will Self nu este chiar asa de monstruos si pot spune ca a reusit sa-mi tina o companie destul de placuta si haioasa, astazi la 7 dupa aproximativ 15 ore de existat.

In mai putin de un an, unul foarte tumultos de altfel, am reusit sa raman ca o piatra intr-o albie in care apa vine si se duce, dar de stat, niciodata nu va ramane pentru o lunga perioada de timp. I-am pierdut pe toti si acum trebuie sa invat sa ma tin lipita si singura. Imi dau seama ca Dexter avea dreptate si ca modul lui de a se tine departe de oameni este cu siguranta unul bun, chiar daca altii il pot privi cu dezgust.

S-au dus, incet incet, au migrat catre alte locuri si alti oameni, numai ca eu am uitat cum sa mai zbor si am ramas sa mai privesc inca o data rasaritul. Ma simt bolnava, paranoica si depresiva, dar mai presus de toate aiurita. Poate ca e vremea de afara. . . Si iar ploua, asa cum imi placea sa o zic: ‘E mai rau decat in sezonul ploios.’. Am ramas cu trei bufoni care sa ma faca sa rad, fiecare in modul lui: sangeros, diabolic, amuzant.

Bufonii mei, ma regasesc in fiecare dintre ei, desi in ultimul vad doar o parte din trecut. Desi in ultimul vad si o parte din ceea ce am fost si desi in ultimul se afla o infima parte din mine. Ultimul este cel mai problematic – Dean. In al doilea ma regasesc complet, m-a influentat atat de mult si mi-am dat seama ca semanam aproape ca doua picaturi de apa – Sam.

Cred ca cu Sammy, cu Sammy chiar seaman, el este reflectia mea in oglinda sau asa imi place sa cred, sau asa ii place sa creada un suflet dement, nebun, cazut in idolatrizare pentru o fiinta de serial.

As vrea sa ma acopar in cuvantul ‘demon’ pana incepe serialul, pentru ca am fost un demon pentru o foarte scurta perioada de timp, in care nu mai eram constienta de mine si-n care-mi faceam griji sa nu fiu trimisa inapoi la cel de jos – sa fiu exorcizata.

Poate ca modul in care ma tin lipita, modul format din cioburi colorate de demoni, Dumnezeu, povesti si pictori nu este prielnic, dar. . . Este singurul ramas, este una dintre pietrele care nu a pecat cu apa. Si eu am preferat albia, am preferat sa raman si sa mai privesc inca o data rasaritul.

Sunt atatea lucruri rele: amnezica, dar nu asa de mult, paranoica, si sunt din plin, nebuna – o a doua natura,  si cred ca dansez cu cadavrele pe marginea depresiei. Si primul bufon – Dexter – incearca sa ma impinga si totusi sa ma tina.

Contradictiile sunt eu si eu sunt contradictiile. Bufonii imi fac rau, dar fara ei eu nu pot trai. Sunt viata din mine si sunt si cei care ma tin sa nu fac toate nebuniile din lume. Caci stiu ca pot sa omor. Caci stiu ca pot sa ma ucid. Caci stiu ca sunt dementa.

Trei bufoni si eu.

Petrescu nu stia ca fragmentul lui are un alt inteles pentru mine si acela este definit de cuvantul simbioza.

Cred ca este de ajuns. Tot ce se intampla. Tot ce exista si ce se invarte. Imi este de ajuns. As vrea sa dau la o parte din viata, sa inlatur surplusul cu un cutit. Sa inlatur insasi toata viata si sa raman cu ceea ce este in prapastia din mine. As vrea sa pot face asta. Sa nu ma impiedice nimic. Dar, din nou, nu este posibil.

M-am saturat…

Am ajuns paranoica, PARANOICA, fiecare miscare pe care ei o fac este un atac asupra persoanei mele. Nu-mi pasa daca sunt egoista si nu-mi pasa daca sunt paranoica, dar… Nu mai suport toate taisurile care se ating de pielea mea si se indeparteaza la fel de usor pe cat au venit.

Nori… gay… chitara… desen… hiperactivitate… ‘mai taci, ca-mi placea’… ‘poti sa te dai la o parte’… ‘voiam sa te sun sa vad daca esti in regula’… ‘Ken e homo’… 17 din nou… liceul… musical-ul… Z.E… ‘cu dorintele’…

Sunt mai mult decat satula. Si da, draga, si eu mor.

Imi vine sa plang. Din disperare sau pentru disperare. Omorati-ma, caci asta merit, caci asta vreau.

I’ll have you know
That I’ve become…

Indestructible
Determination that is incorruptible
From the other side
A terror to behold
Annihilation will be unavoidable
Every broken enemy will know
That their opponent had to be invincible
Take a last look around while you’re alive
I’m an indestructible master of war

Another reason
Another cause for me to fight
Another fuse uncovered
Now, for me to light
My dedication
To all that I’ve sworn to protect
I carry out my orders
With not a regret
A declaration
Embedded deep under my skin
A permanent reminder
Of how we began
No hesitation
When I am commanding the strike
You need to know
That you’re in for the fight of your life

You will be shown
How I’ve become….

Indestructible
Determination that is incorruptible
From the other side
A terror to behold
Annihilation will be unavoidable
Every broken enemy will know
That their opponent had to be invincible
Take a last look around while you’re alive
I’m an indestructible master of war

I’m…

Indestructible
Determination that is incorruptible
From the other side
A terror to behold
Annihilation will be unavoidable
Every broken enemy will know
That their opponent had to be invincible
Take a last look around while you’re alive
I am indestructible (indestructible)

Indestructible
Determination that is incorruptible
From the other side
A terror to behold
Annihilation will be unavoidable
Every broken enemy will know
That their opponent had to be invincible
Take a last look around while you’re alive
I’m an indestructible master of war

Nu se mai aud nici caini si nici pisici care sa miorlaie si latre la luna si nici luna nu se mai vede. Ocazional mai trece cate un elicopter pe deasupra, dar si acela pleaca repede. Ocazional se mai deschide o lumina, la o ferestreasa inca-nchisa, dar se stinge repede la loc. Ocazional se mai aprinde un felinar, dar si el palpaie de doua ori s-apoi bezna...’

Who do you need? Who do you love? When you come undone.

Se-ntampla ca-n ziua de azi toti sa se foloseasca de tonuri taioase.

Se-ntampla ca-n ziua de azi toti sa se dea apoi dulci.

Se-ntampla ca-n ziua de azi sa ma fi saturat naibii.

Se-ntampla sa mor, va pasa?

Timpul se masoara in cate gauri are tapiteria scaunului. Si experienta se masoara-n timp, deci si-n rupturile tapiteriei. Dar parca nimic nu te poate pregati pentru spaima ce o-ntalnesti cand te gasesti fata-n fata cu ceva diabolic, ceva ce stii ca-ti poate face rau. Oricat de multa experienta ai fi avut si oricat de mult te-ai fi pregatit, nimic nu te poate ajuta.

Probabil ca asa trebuia sa ma simt si eu, sa am un dus de spaima, dar tocmai asta era infricosator… eram ca si amortita, ca si sedata. Nu simteam frica, teroarea ce trebuia sa apara-n mine, era ca si cum eram o mica papusa-mbibata-n alcool. Nimic nu ma durea, nimic nu ma speria.

Am intrat in Biserica aceea doar cu o mirare, o mirare ca nu stiam ce se intampla si-n acelasi timp o curiozitate, imi era necunoscut faptul ca-ntr-o Biserica preotii trebuie sa urle si sa-si sperie enoriasii. Simteam furia lor ca si un sal pe piele, dar care era-n acelasi timp doar o idee, nu simteam materialul, doar stiam ca este pe pielea mea.

Biserica-mi aducea a cea din satul bunicilor, despartita pe din doua de icoane crestine, icoane dedicate exclusiv divinitatii, nici acest fapt nu m-a mirat, nici lipsa tabloului cu Prea Sfantul Patriarh.

Am continuat sa-mi fac loc printre femei venite sa participe la specacol, la acel spectacol grotesc, parfumat cu nervii si tipetele preotilor si cu alte urlete, necunoscute mie. Imi amintesc cum m-am izbit de cateva femei mai in varsta care ma priveau furioase, ca si cum as fi intrerupt o slujba mult prea frumoasa pentru ochii si urechile lor de muritoare.

In mijlocul celei d-a doua camere a Biserici, cea definita de peretele din tablouri, se ridicau spre cupola si cer, cruci imense din lemn, ce-mi dadeau o vaga impresie de monumente inchinate unor zei pagani. Erau infioratoare si prin simplu fapt ca nu lasau sa se vada inauntrul unei mari parti din Casa Sfanta, parte ce cuprindea si altarul.

De dupa acele cruci gigantice se auzeau tipetele, atat de multe urlete, prea multe ca sa le mai disting pe cele deja cunoscute de altele noi. Si atunci am realizat, mi-am dat seama de tot ce se intampla, de pericolul in care ma aflam, vulnerabila mai mult sau mai putin. Dar nu simteam spaima, totul era ca o idee, nu erau in mine, ci erau idei exterioare constiintei mele.

Toate blestemele ce-mi raneau urechile erau de la nefericiti alesi de demoni sa le duca existenta innegrita, in corpuri de mucava, corpuri atat de vulnerabile. Si multi incercau sa-i scape pe bietii nenorociti de invadatorii lor supranaturali. Si erau si mai multi ghinionisti cu cate altcineva-n interiorul lor.

Eram captivata de ceea ce se intampla, la fel ca-n realitate, cand paranormalul ma subjuga cu notele lui de dincolo de ceea ce vad in fiecare zi, de ceea ce se numeste realitate. Si atunci am vazut o doamna in varsta cum vine din spatele crucilor si trece pe langa ele. Era insotita de o femeie mai tanara, dar fetele lor nu se vedeau, fiind acoperite de haine crem asemenea celor pe care calugarii le poarta in drumul lor spre penitenta.

Cea-n varsta care venea de la preoti era posedata si o stiam. Avea un el in ea si cei instariti cu ajutarea Casei Lui Dumnezeu n-au putut-o ajuta. Si noi, cei ce luau partea la acel spectacol grotesc, nu ne temeam de ea si nu ne-am temut de ea nici cand crucea cea mare de lemn a luat foc, mai intai baza, pana spre brate s-apoi si bucatile de corp intinse pe orizontala.

Singurul sentiment care a spart bariera sedativitatii mele a fost mirarea, uimirea ca nimeni nu reactioneaza la acel incendiu, la mistuirea unui lucru sfant, caci, brusc, obiectul zeilor pagani, se crestinizase prin mirarea mea. Dar focul s-a stins repede, cand femeile au plecat si oameni la fel ca mine s-au apropiat de cele ce arsesera odata si acum erau la fel de crem ca si hainele doamnelor.

Micutele mele vizite in temple pagane si totusi crestine se rezuma doar la cate ore are noaptea si cate margele se insira pe rozarii…